Tableta cu dovleac

A fost odata ca niciodata un bostan (poate fi numit si dovleac) lalau si natang, cu fundul tabacit de pamantul agricol de pe diverse tarlale. Traieste si astazi bostanul si va mai trai mult timp de acum incolo, atat timp cat vor exista alte legume sefe pe langa care sa se gudure ca o javra culeasa de pe strada. De cum a prins colt de radacina pe ici pe colo, respectivul bostan, desi frustrat si invaluit in lacrimi mucoase, palavrageste zilnic aiurea pe la usile stapanului de tarla. A facut si armata, dar acolo pare-se a fi patimit rau saracul deoarece si in zi de azi tresare la fiecare cuvant pe care il ingana, amintindu-si patimile prin care a trecut.

In prezent, viata bostanului lalau si natang e anosta. Cand nu urla din toti rarunchii putrezi, se sbenguie fals in vazul lumii. Cand nu isi aranjeaza freza unsuroasa, chicoteste cu legumele de sex opus. Ah, dar oricum, amaratul de el, nici nu mai stie ce sex are.

In unele nopti, bostanul viseaza ca e un lujer inalt si trufas la care nu ajunge nimeni. Diminetile, insa, sunt un dezastru… Din cauza zbuciumului din vis ramane fara coloana. Si se trezeste cu buzele crapate. In alte nopti, natangul calatoreste pe un izlaz plin cu flori. In jur are lauri care ii ascund goliciunea. Si de aceasta data diminetile sunt un dezastru. Se trezeste intrebandu-se care e adevarata lui identitate. Iar daca il prinde ora pranzului si inca nu a gasit raspuns la intrebare, "o pune" de-un talk-show pe o tema data…

PARCUL NATIONAL RETEZAT

Dorinta

As vrea sa stai cu mine o noapte cat o viata
Si-o zi cat nemurirea din viata de apoi,
Sa ne trezim alaturi in orice dimineata
Si sa ne pierdem glezna in straie de trifoi.

As vrea sa am in palma un ceas cat nemurirea
Si o secunda muta ce nu-si gaseste drum,
Sa las in urma totul si sa-mi gasesc menirea
Hai-hui cu tine-alaturi, oriunde si oricum…

Raport de activitate - In lipsa lui

Uneori m-am bucurat la gandul ca voi putea medita in singurătate, macar cateva zile. Am crezut ca ma voi putea bucura doar de mine si numai de mine, petrecand clipe de tacere impreuna cu ego-ul meu. Mai mult decat atat, imi doream cu inversunare sa trag draperia de la dormitor si sa ma uit aiurea pe geam. Ma rog, aiurea cu o anumita tinta… Inspre strada. Sa vad daca observa cineva ca dincolo de bretelele tricoului meu chic se intrevede o urma de bronz.
Si iata ca a venit o vreme cand El a trebuit sa-si faca bagajele si sa plece. Am ramas singura… Si am urmat intocmai scenariul dorintelor mele ascunse si razvratite… M-am asezat la geam, am strivit draperia in pumni si brusc i-am dat marginile la o parte. Am zarit strada cu furnicar de masculi bine care ar fi asteptat in orice clipa sa imi admire pana si ramasitele bronzului de anul trecut. Dar, nebanuita furtuna de sentimente a rascolit sufletul meu. In faţa ochilor mi s-a asternut un tablou dezolant.
Prima zi fara El am petrecut-o, intr-adevar in tacere, numai ca in loc sa-mi tina companie ego-ul meu si privirile admirative ale misteriosilor straini, am defilat printre amintiri cu lacrimile. In mine vreme de ploi fara sfarsit, afara ploi fara sfarsit.
A doua zi…, deja uitasem firul minutelor si il vroiam inapoi. Prea tarziu, plecase, nu mai imi puteai auzi soaptele care il chemau.
De a treia zi nu mai ştiu nimic. Am cazut de la etajul ultimelor dorinte si mi-am zdrobit ratiunea. Nebuna fara de El. Aşa am fost pana astazi, cand, frangandu-mi mainile de atata asteptare, am inceput sa numar tigarile injumatatite din scrumiera. Cate 24 de ore s-au strans de la plecarea lui si cata nesabuinta, lasandu-l sa striveasca pragul usii cu povara dorintei de a pleca?!…
Bine ai venit acasa, iubire! Tricoul in care dormi te aşteaptă sub perna… Scuze, poate e ud de lacrimi. Dar sper ca ai tu grija sa se zvante in minutele ce vor urma de acum. Am strans draperiile, am zavorat geamurile si am ferecat pleoapele. Da frau liber pasiunii, daca ma ierti ca ti-am hulit vreodata prezenta si nu am stiut sa te pretuiesc precum acum, cand te reintorci in micul nostru „ghetou”!.

Iubire de sticla

Privesc pe geam. Tenul scrijelit al asfaltului e zdrobit de ţopăieli trendy. Chicoteli de amorezi înspăimântă porumbeii cu fulgi zdrenţuiţi. Un Romeo cu blugii sfârtecaţi înfaşcă sălbatic sânul Julietei şi îi muşcă buzele voluptoase. Câtă pasiune, zic! Geamul se abureşte. Respiraţia-mi parcă se grăbeşte spre nu ştiu unde şi mă cufund în nostalgie. Am fost şi eu, cândva ca ei. Îmi mototolesc o mânecă şi şterg urmele respiraţiei. Îl mai văd doar pe el cum îşi aprinde o ţigară. După colţul blocului rămâne dâra de fum.Ies în oraş pentru a-mi încărca bateriile cu parfum citadin şi, culmea îl zăresc din nou pe Romeo. Mă uit mai bine. Am impresia că privesc încă prin geam. Ups, Romeo e de sticlă. Julieta îi stă încă alături şi îi şopteşte câte ceva, din când în când. El mai aprinde o ţigară şi sfâşie fumul printre dinţi. Ajungem aproape deodată în staţia de autobuz, aceea de lângă alimentară. Amorezii se opresc. Mă opresc şi eu ca un observator mut. Privesc pe geam... mai bine zis prin vitrina unei alimentare. Nişte borcane cu compot de cireşe îmi atrag atenţia. Sticla extrem de transparentă a recipientelor îmbrăţişează fructele şi le ţine încleştate sub un capac ermetic. - Cherry! Exclama Julieta. Romeo fumeaza mai departe. - Iubi! Incearca iar Julieta. Iubi nici nu aude. Cireaşa de pe tort… Apare autobuzul. Nu e cel pe care îl aşteptat, e cel pe care îl aştepta, însă, Romeo. Brusc se năpusteşte asupra fetei şi îşi înăbuşă buzele în obrazul ei, aruncă chiştocul aiurea, apoi se caţără din mers în autobuz. Prin parbriz îşi flutură un deget ostentativ. Julieta îi strigă: - Te aştept deseară, măi boule!Privesc prin termopane. Imediat după plecarea autobuzului, în staţie opreşte maşina unei firme de termopane. Julieta se azvărle în vehicul şi începe să îl înghiontească pe şofer. Pleacă. Eu rămân. Autobuzul meu întârzie, aşa că mă hotărăsc să plec şi eu, dar pe jos. Privesc prin vitrinele magazinelor, la rând. Şi văd produse diverse, de la compoturi dulci de cireşe, până la pantofi făcuţi pentru fuga de adevăr. Văd chiar şi bibelouri kitch-uri. Unele sunt de sticlă. Seamană cu Romeu şi Julieta de astăzi. Văd prin ele totul şi… nu văd nimic.

Doamna Putorini

Dintotdeauna am admirat doamnele cu clasa si parfum intelectual, desprins dintre paginile romanelor vechi. Printre panze de paianjeni, din podul casei, mai rasfoiesc si acum cartile copilariei cu imagini ingalbenite, din care imi surade cate o adevarata doamna. Si am asa o usoara remuscare ca nu m-am nascut ca si ele. Galanta, cu gene lungi care intimideaza orice vant de primavara... Dar asta este, nu toate tinerele se nasc adevarate doamne!... Din pacate, insa, tot mai multe nane maritate si dezmaritate se cred doamne de odinioara. Si isi inchipuie ca daca isi petrec genunchii unul peste celalalt, intruchipeaza feminitatea absoluta. Ma rog, treaba lor... pot sa va spun, insa ca sunt dezgustatoare. Parerea mea! Am cunoscut o sumedenie si nu le invidiez deloc. Chiar ma bucur ca in mine rage haotic nebunia trasaturii baietesti. Si chiar sunt incantata cand imi etalez blugii sfartecati si mersul nicidecum sexy si feminin... Totusi, sa revenim! Spuneam ca am cunoscut si cunosc unele creaturi de sex feminin care se inchipuie doamne. Dar una dintre acestea, este ... Nu stiu cum sa spun mai exact... Este... Doamna Putorini. Asa m-am decis sa o botez, desi, de fapt ea are alt nume. Am aflat-o pe holurile unei institutii, plangandu-se ca angajatorii nu au incredere in "filing-ul ei de lady" si nu vor sa-i dea atributii care o reprezina atat de bine. Mi s-a facut mila si am incercat sa pun o vorba buna pentru domnia sa, mai ales ca incerca sa ma convinga de faptul ca prin toti porii emana feromoni de lady, iar boss-ul va fi incantat dupa ce o va cunoaste cu adevarat. Dar, ciudat, desi mi-am dorit dintotdeauna sa fiu ca doamnele din povestile copilariei, nu mi-am dorit nicio clipa sa fiu ca Doamna Putorini. De ce oare?!

A ajuns unde tanjea. La inceput Doamna Putorini a incercat sa fie cat de doamna poate. Cu bun simt, devotata si plina de (a)vanturi creative. Pe zi ce trecea, insa, "angelica" faptura se prabusea cu burduful in burduful unui fotoliu si se infasura in fumuri si aburi de cafea dintr-o cana nespalata. Apoi, incetul cu incetul, Doamna Putorini a devenit o putoare ordinara. Ore intregi pe langa linsul lingurii din cana de cafea se rezuma la a linge dosurile boss-ului. Si atat. Nu munca, nu preocupari artistice pe care odinioara le mentiona. Si intr-o buna zi a devenit imaginea absoluta a unui loc ce incepuse sa venereze prostia si lenea fara cusur. In orele inabusitoare de vara, Doamna Putorini nici nu se mai deplasa sa faca un dus. Imprastiata in jiltul de pe hol isi pulveriza spray peste porii care emanau orice, numai inteligenta si rafinament nu.

Si uite asa, Doamna Putorini a ajuns personaj intr-o poveste care se deapana pe o anumita frecventa locala. Nu va spun care. Daca nu o gasiti, insa, in zilele urmatoare, am sa va spun si continuarea acestei povesti care, repet, nu seamana ca povestile copilariei... Pentru ca Doamna Putorini nu seamana nici cu Mary Poppins, nici cu Lady D, ci doar cu intruchiparea absoluta a ceea ce niciodata o femeie adevarata nu vrea sa fie!

Despre ce iubesc cel mai mult

Iubesc libertatea sa iubesc exact ce-mi place si cum imi place. Si iubesc atat de multe, incat mi-e teama sa nu fiu pedepsita pentru atata iubire.

Iubesc continuarea visului din noapte si imi place la nebunie sa cer ajutor cuiva anume... Iubesc sa calc desculta prin iarba zdrobita de roua dupa ce mi-am razboit genele cu lumina diminetii. Iubesc sa ascund litere in ganduri si sa ma exprim prin atingerea inflorita a irisului. Apoi, mai iubesc sa-mi reunesc putinii, dar adevaratii prieteni la o Cola cu idealuri acidulate. Si iubesc la nebunie sa simt cum prostia isi musca pumnii pe la colturi. Iubesc la disperare zadarnica disperare a unora de a distruge un "nucleu". Iubesc sa fac eterna echipa cu nebunatica si razvratita iubire... Iubesc sa-mi fac din cuvinte "reporteri" speciali si sa le trimit, apoi, acolo unde trebuie sa ajunga. Iubesc sa sper ca atunci cand va fi mai rau, va fi exat ca si acum... Eu, iubind fara incetare aceeasi persoana care ma inspira si care ma vegheaza in taina cand scriu despre iubire...

INCERCARE

In fiecare zi incerc sa ma pun la incercare. Vreau sa stiu daca pot sa fiu altfel. Si cred ca as putea, insa intr-un final incerc sa nu ma schimb. Imi las in urma doar vesmintele si atat. Incerc, astfel sa raman asa cum ma iubeste cu adevarat o singura persoana.Uite, nu foarte demult, am incercat sa fiu asemeni celor care erau in jurul meu. Am cautat diverse metode sa fiu ca si ei. Dar..., pe naiba. Nu am reusit. Aveam umerii impovarati. Pe unul statea un demon, pe celalalt un heruvim. Si culmea, ca niciodata, poate, in istoria omenirii, ambii imi sopteau acelasi lucru: "Fii pe pace, respectiv, termina, dracului, nu ai nici buzele fine si nici puterea sa imbarligi dorsalele omenirii!" M-am dus apoi la oglinda si m-am privit, scuipand ingemanarea-mi de sticla. Nu de deochi, ci de sila. Cum am putut oare sa incerc asa ceva. In lumea asta exista atatea mii de incercari pe care sa incerc a le trece. Am sters apoi oglinda cu maneca suflecata si am cautata degraba o coala alba. Pe ea mi-am asezat juramantul ca nu voi mai incerca nicio clipa sa fiu cu buze subtiri, sau altfel spus, sa fiu pupincurist. Foaia cu scris apasat nu s-a invechit in vre-un sertar de-al casei, ci a ajuns exact unde trebuia: la imparatia pupincuristilor.

Si de atunci sunt atat de libera sa incerc orice altceva, decat a-mi da cu ir pe buze... Si incerc doar sa fiu mai atenta cu prietenii adevarati, sa fiu mai multumita ca exista o persoana care ma iubeste si mai mult tocmai pentru ca nu am finalizat respectiva incercare...