GÂNDURI DINTR-O ZI...

Uneori mi-aș dori să fiu ce aș putea să fiu și nu
pot,
Să las la ușa omenirii orice urmă de suflet
Și să intru ca un tâlhar în propria-mi conștiință,
Să răvășesc sentimente, fapte, iluzii...
Ieri, de exemplu, am vrut să fiu ce se poartă,
Înfățișare șlefuită din sentimente ascunse,
Cu ochi de șarpe care adulmecă arginții,
Cu dinți de hienă care sfâșie leșurile
prietenilor...
Astăzi mi-am jurat, chiar că mă transform;
Îmi caut de undeva, dracu, o piele de împrumut
Și mă îndes până și în feromonii acesteia,
Iar spre seară am deja o înfățișare nouă.
Aiurea!...
De cum Dumnezeu și-a aprins făcliile cerului,
Mi-am întors privirea înspre infinit și m-am
cutremurat...
Dorințele mele sinistre nu se pot îndeplini
De vină e lumina din ochii mamei pe care o văd prin
privirea mea,
Și de vină mai e puterea din rugăciunile tatălui
Sau îmbrățișarea iubirii alături de care mă trezesc
în zori....
Nu pot să fiu ce aș putea să fiu...
Îmi urlă sinceritatea din toți rărunchii și scuip
diavolul
Fără pic de rușine!
Asta sunt eu!
Lovită cu
pietrele disprețului aruncate de toți aroganții,
Mă înclin de durere, dar nu mă închin
Decât în fața acelora care m-au învățat să fiu ceea
ce sunt,
Un om care, uneori, și-ar dori să fie ceea ce ar
putea să fie și nu poate...

EsEu

Aseară, Dumnezeu mi-a batut in fereastră...
Dar, ca să fiu în rand cu lumea, de ceva vreme îmi pusesem termopane
Așa că nu am L-am auzit
Și, oricum... jucam poker cu Diavolul.
Râsete, băuturi scumpe, camarazi ieftini...
Pe la miezul nopții, am auzit o lovitură în ușa inimii,
Am simțit cum tamplele mi se izbesc de marmura neagră
Și nu mai știu nimic...
Dimineață m-am trezit în temniță.
Mi s-a spus că l-am jefuit pe însuși Belzebut.
Dau să caut în buzunare, găsesc 30 de arginți,
Încerc să strig, mi se spune să tac,
Vreau să mă ridic, mă prăbușesc.
Hei, de fapt, picioarele îmi sunt zdrobite și sfărâmate,
Mâinile arse. Dar totuși, mai am putere să murmur
”Scapă-mă Stăpâne!”
Din celulele vecine mi se șoptește continuare poveștii,
Așa am aflat că după răfuiala de azi noapte,
Sufletul mi-a fost luat de urgență
Câțiva heruvimi îl țin conectat la iertare,
Dincolo de fapte, în spitalul de nori purpurii...
Mi-e teamă!
Dacă vre-un trimis al lui Satan se angajeaza brancardier?
Sufletul meu atârna de niște fire de paianjen.
Aici, acum, e frig!
Mi-e teamă, Stăpâne! Aici, in adâncuri,
Începe un amplu proces de conștiință!...

Eram, am fost, suntem si-o sa mai fim...cat dragostea se uita-n ochii nostri!...

Poveste de iarna

Ce sunt zilele? Clipe razvratite… Ei, pret de peste trei sute de astfel de clipe din an, ma zbat sa tin pasul cu furnicarul ce umbreste Pamantul. Si astfel, nu de putine ori, mi-e foame de iubire, dar sunt satula de ura. Si mi-e sete de fericire, dar ma adap cu tristete,… ca un animal haituit caruia nu-i place vanatoarea, insa cata mereu in bataia gloantelor.
Cand viscolul scornit dintre blocurile cenusii isi schimba mirosul de pustiu in aroma de vin fiert si ceai din muguri de brad, franturile de clipe incep sa se schimbe. Cu putin noroc, cei mai batrani dintre heruvimi isi despletesc ramuri de par alb in coltul stelei si vad mai bine tacerea mea si a celor asemeni mie. Apoi, tot ei, pajii intelepti ai cerului, incep sa deretice prin casa Mantuitorului. Printr-un ochean ratacit din vremea lui Noe, in cuferele sfinte, cerceteaza privelistea furnicarului intrat intr-o goana domoala. Nu mai e mult!
Si pentru ca tot ceea ce savarsesc ingerii, savarsesc fara magie, dar cu infinita iubire, lucrurile bune devin cat se poate de firesti, ca niciodata, parca, in cele peste trei sute si ceva de clipe razvratite din timpul anului.
Cu madularele zdrobite de goana zadarnica de pana acum, intr-o ultima zbatere, ma asez langa fereastra… Asemeni unui copil in asteptarea unui cadou, cu o maneca mototolita sterg aburul care invaluie geamul. Si ma uit cu ochii inchisi. Vad aceiasi heruvimi cum imprumuta un blender de la cofetaria din capatul strazii. Urca putin inspre slava, deschid un dulap de gheata si iau din el toate ingredientele necesare pentru o iarna de poveste. Fulgi mari ca in urma cu zeci de veacuri, fulgi mici, cu un design nonconformist, ca acum… Toti, insa, sunt plini de liniste calda. E drept, cate un inger, mai artist din fire, plamadeste fulgi de satin dupa chipul si asemanarea noastra…
Deschid ochii intr-o atingere de ganduri si-mi dau seama ca nu-i in zadar a-ti rataci in suflet macar un dram de credinta. Si strig, alergand desculta in zapada ce-mi ineaca gleznele: CRED! Amintiri cu Mos Craciun imi zvacnesc la tample. Si mai cred ca peste cateva clipe razvratite, mesagerul lui Dumnezeu va zambi, din nou, si la mine in prag!...

Sarbatori fericite, tuturor!

COR Y AMOR

O viata intreaga am spulberat iluzii-corabii. Nu am stiut sa fac nimic altceva. Femeie-pirat, cu suflet salbatic ascuns printre navoade incalcite. Asa am fost, pana mai ieri. Nicio clipa nu mi-as fi descatusat sufletul si nicio secunda nu as fi ancorat intr-un port extravagant unde cresc flori de vanilie. Te-am zarit pe tine, insa… Si m-am lasat dusa de val… Eu, tocmai eu, care stiam atat de bine sa sfartec oceanul destinului fara a avea nici cel mai mic resentiment. Eh, dar cum sa te las a pluti in deriva ?!
Intr-o inclestare incredibila tineai la piept un cufar din lemn de speranta. Of, imaginile astea, ma urmaresc si acum ! Da, am fost ce am fost !… Nu, nu puteam sa mai continuu asa. Da, am facut bine ce am facut ! Nu, nu am gresit cu nimic !
Am zburat in ocean… Aveam un fel de aripi de alge si am ajuns la tine. Te-am adus pe puntea dintre « ce a fost » si « ce va fi ». Ai deschis ochii larg. Abia atunci mi-am dat seama ce adanc si albastru e oceanul ! Si am simtit cum, pentru totdeauna, ma invaluie fara scapare.
Nu mai stiu cat a trecut de atunci. Sa tot fie un veac de scoici si corali !... Dar imi amintesc de parca ar fi fost in urma cu o secunda. Si in fiecare seara, cand imi asez tamplele pe soaptele brizei, revad incheietura mainii tale drepte… Se asaza pe sanul meu stang si destrama siragul de perle aduse in cufarul din lemn de speranta… COR Y AMOR soptesc valurile !
In noaptea aceasta stau treaza femeie-pirat, dar acum impletesc iluzii pentru inca un veac de scoici si corali. Naufragiat, pe taramul umerilor mei, ridici fara incetare o coliba din umbra buzelor tale. Si te hranesti cu sarea din ochii femeii-pirat care a fost odata…

Secretul iubirii

Atata toamna e afara
Si-atata vara e in noi,
Pare ciudat, dar, impreuna,
Noi dam secundele-napoi.

Si ceasul lumii cat o iarna
Asculta doar ce spunem noi
Si-oricat de graba e in toate,
Noi dam secundele-napoi...

„Eu am instalat Windows 7 si…”

… de la primul click am avut impresia ca mi-am adus din lumea virtuala un tip super cool. Si asta deoarece nu numai ca arata bine, dar se si misca natural. Mai mult decat atat, simt nevoia sa marturisesc faptul ca eu din fire sunt cam fara tragere de inima cand vine vorba despre PC. Cu Windows 7, insa, odata instalat, oaaau, mi-a venit un chef nebun de a trudi pe tarlaua online-ului si nu numai. Altfel spus, datorita interfatei sale extrem de prietenoase, Windows 7 creaza pofta de munca. Si asta nu e tot! Windows 7 te determina sa iesi din haos. Pentru ca, datorita acestui “tip” cool, in PC, totul e curat si extrem de bine organizat. In linii mari, cam asta e cu Windows 7. Ah, ba nu! Era sa uit! In incheiere trebuie sa ma destainui complet. Pentru ca de cum l-am instalat in dormitorul meu, nu a dat niciun motiv de instabilitate, ar cam trebui sa-i raman fidela? Cel putin pana apare ceva mai bun! Nu-i asa?

PS: …desi ma indoiesc ca va aparea ceva mai bun in scurt timp. Am cumparat recent un PC ultra super performant IntelQuadCore, 4 GB RAM, HDD-uri in RAID, 2 monitoare si se impaca bine doar cu Windows 7, dand rezultate extraordinare in tot ce inseamna
editare video, multimedia s.a.m