Uneori mi-aș dori să fiu ce aș putea să fiu și nu
pot,
Să las la ușa omenirii orice urmă de suflet
Și să intru ca un tâlhar în propria-mi conștiință,
Să răvășesc sentimente, fapte, iluzii...
Ieri, de exemplu, am vrut să fiu ce se poartă,
Înfățișare șlefuită din sentimente ascunse,
Cu ochi de șarpe care adulmecă arginții,
Cu dinți de hienă care sfâșie leșurile
prietenilor...
Astăzi mi-am jurat, chiar că mă transform;
Îmi caut de undeva, dracu, o piele de împrumut
Și mă îndes până și în feromonii acesteia,
Iar spre seară am deja o înfățișare nouă.
Aiurea!...
De cum Dumnezeu și-a aprins făcliile cerului,
Mi-am întors privirea înspre infinit și m-am
cutremurat...
Dorințele mele sinistre nu se pot îndeplini
De vină e lumina din ochii mamei pe care o văd prin
privirea mea,
Și de vină mai e puterea din rugăciunile tatălui
Sau îmbrățișarea iubirii alături de care mă trezesc
în zori....
Nu pot să fiu ce aș putea să fiu...
Îmi urlă sinceritatea din toți rărunchii și scuip
diavolul
Fără pic de rușine!
Asta sunt eu!
Lovită cu
pietrele disprețului aruncate de toți aroganții,
Mă înclin de durere, dar nu mă închin
Decât în fața acelora care m-au învățat să fiu ceea
ce sunt,
Un om care, uneori, și-ar dori să fie ceea ce ar
putea să fie și nu poate...
