In fiecare zi incerc sa ma pun la incercare. Vreau sa stiu daca pot sa fiu altfel. Si cred ca as putea, insa intr-un final incerc sa nu ma schimb. Imi las in urma doar vesmintele si atat. Incerc, astfel sa raman asa cum ma iubeste cu adevarat o singura persoana.Uite, nu foarte demult, am incercat sa fiu asemeni celor care erau in jurul meu. Am cautat diverse metode sa fiu ca si ei. Dar..., pe naiba. Nu am reusit. Aveam umerii impovarati. Pe unul statea un demon, pe celalalt un heruvim. Si culmea, ca niciodata, poate, in istoria omenirii, ambii imi sopteau acelasi lucru: "Fii pe pace, respectiv, termina, dracului, nu ai nici buzele fine si nici puterea sa imbarligi dorsalele omenirii!" M-am dus apoi la oglinda si m-am privit, scuipand ingemanarea-mi de sticla. Nu de deochi, ci de sila. Cum am putut oare sa incerc asa ceva. In lumea asta exista atatea mii de incercari pe care sa incerc a le trece. Am sters apoi oglinda cu maneca suflecata si am cautata degraba o coala alba. Pe ea mi-am asezat juramantul ca nu voi mai incerca nicio clipa sa fiu cu buze subtiri, sau altfel spus, sa fiu pupincurist. Foaia cu scris apasat nu s-a invechit in vre-un sertar de-al casei, ci a ajuns exact unde trebuia: la imparatia pupincuristilor.
Si de atunci sunt atat de libera sa incerc orice altceva, decat a-mi da cu ir pe buze... Si incerc doar sa fiu mai atenta cu prietenii adevarati, sa fiu mai multumita ca exista o persoana care ma iubeste si mai mult tocmai pentru ca nu am finalizat respectiva incercare...
