Astăzi e greu să ajungi la Dumnezeu, deşi ar fi atât de uşor. Nu trebuie decât să faci primul pas pe treptele acelea care leagă cerul de ţărână şi te desprinzi. Cum care trepte?! Nu se vede nici o treaptă. Ei, da! Aici apare neputinţa. E greu, e inexplicabil, dar găseşti răspunsul în drumul dinspre munţi. La călcâiul Retezatului e o bătătură, asemeni acelora avute de Creator şi de Sfântul Petru în vremurile când umblau pe pământ. Ei, acea bătătură e făcută de zbaterile gândurilor care vor să se lepede de zadarnic. Acolo e un lăcaş... Schitul Retezat, ctitorie nouă a Episcopului de Vârşeţ, Daniil Partoşanu, legat de aceste locuri din vremurile când a slujit la Biserica din Densuş şi a fost duhovnic măicuţelor de la Mănăstirea Prislop. Construita în 1999, într-un răstimp de doar cinci luni, micuţa biserică este vegheata zi şi noapte de genele roase ale crestelor.
Casa braţelor deschise
La Schitul Retezat nu am mers de multe ori, de ajuns însă cât să-l întâlnesc pe Dumnezeu. Dar pe acel Dumnezeu care este Unicul şi, mai presus de toate, Cel nebatjocorit. Pentru că în mica biserică nu încape nici măcar un gând otrăvit.
Încap numai braţele deschise care caută bucuria dintre Alfa şi Omega.
Aici, am auzit prima oară mersul lui Dumnezeu. De fapt nu se auzea nimic, decât tăcerea. Dar însăşi Liniştea era Dumnezeu. Şi atunci mi-am dat seama că poveştile bunicului care istorisea călătoriile Creatorului pe Pământ nu sunt o minciună....
La Schitul Retezat, oricine ajunge şi se leapădă de trudnicia vremilor anoste, poate auzi cum Dumnezeu îi culege paşii. Şi îi adună ca într-o binecuvântare nerostită şi le dă drumul apoi pe adevărata cale care nu cunoaşte opriri prăpăstioase.
Aici, am auzit prima oară mersul lui Dumnezeu. De fapt nu se auzea nimic, decât tăcerea. Dar însăşi Liniştea era Dumnezeu. Şi atunci mi-am dat seama că poveştile bunicului care istorisea călătoriile Creatorului pe Pământ nu sunt o minciună....
La Schitul Retezat, oricine ajunge şi se leapădă de trudnicia vremilor anoste, poate auzi cum Dumnezeu îi culege paşii. Şi îi adună ca într-o binecuvântare nerostită şi le dă drumul apoi pe adevărata cale care nu cunoaşte opriri prăpăstioase.
Tăcerea care vorbeşte
Cei care slujesc schitului din Retezat nu vorbesc prin vorbe, ci prin îndemnuri. Iar primul lor îndemn e să asculţi tăcerea. Odată trecut pragul lăcaşului înţelegi şi mai mult de ce nu e păcat să ucizi vorbele, asemeni sfântului Gheorghe care a ucis balaurul. Necuvintele şi Paradisul întrezărit printre candele Îl aduc pe Dumnezeu şi mai aproape de tine. Şi după ce te-a urmărit o zi întreagă, şi după ce i-ai simţit paşii, îi poţi vorbi. Iar El îţi răspunde. Tot prin tăcere. Glasul Lui fără sunet răzbate de dincolo de icoanele coborâte pe podeaua de lemn rupt din pântecul pădurii...
Cei care slujesc schitului din Retezat nu vorbesc prin vorbe, ci prin îndemnuri. Iar primul lor îndemn e să asculţi tăcerea. Odată trecut pragul lăcaşului înţelegi şi mai mult de ce nu e păcat să ucizi vorbele, asemeni sfântului Gheorghe care a ucis balaurul. Necuvintele şi Paradisul întrezărit printre candele Îl aduc pe Dumnezeu şi mai aproape de tine. Şi după ce te-a urmărit o zi întreagă, şi după ce i-ai simţit paşii, îi poţi vorbi. Iar El îţi răspunde. Tot prin tăcere. Glasul Lui fără sunet răzbate de dincolo de icoanele coborâte pe podeaua de lemn rupt din pântecul pădurii...
Mireasma heruvimilor
Când stai în uşa schitului ai impresia că abia atunci pământul se mişcă de-adevăratelea. Iar soarele pe care îl caută se desprinde pentru prima oară din răşina brazilor. La Schitul Retezat, îngerii sunt pretutindeni, dar nu-I vezi. Le simţi doar mireasma: şi aceasta, un amestec dintre răşină şi fagure sălbatic. Iar când heruvimii încep să bată din aripi, cade prima ninsoare. Atunci, rostogolindu-se din slavă ca un potop de bine, bulgării îţi cad pe umeri şi te împovărează cu meditaţii...
Când stai în uşa schitului ai impresia că abia atunci pământul se mişcă de-adevăratelea. Iar soarele pe care îl caută se desprinde pentru prima oară din răşina brazilor. La Schitul Retezat, îngerii sunt pretutindeni, dar nu-I vezi. Le simţi doar mireasma: şi aceasta, un amestec dintre răşină şi fagure sălbatic. Iar când heruvimii încep să bată din aripi, cade prima ninsoare. Atunci, rostogolindu-se din slavă ca un potop de bine, bulgării îţi cad pe umeri şi te împovărează cu meditaţii...
Ruga lăuntrică
Am fost la Schit Retezat nu de multe ori, de ajuns, însă, cât să-l întâlnesc pe Dumnezeu şi să-I spun în tăcere: Îţi mulţumesc, Doamne, că te-am găsit şi te-am auzit întâia oară cu adevărat. Din foşnetul frunzelor căzute m-ai ridicat şi m-ai aşezat pe jarul stelelor. Aşa m-ai dezgheţat din deznădejde şi m-ai făcut să ard în Credinţă şi să-mi doresc a mă întoarce.... Pentru că Biserica este Maica noastră a tuturor (Gal. 4, 26), Maica duhovnicească, Maica iubită care ne renaşte în har şi ne înnobilează. Biserica este Maica rugătoare, luptătoare şi iertătoare, Maica prin care se creştinează omenirea şi se învaţă fără greşeală înţelepciunea lui Dumnezeu (Efes. 3, 10). Despre lăcaşul Mântuitorului, Arsene Houssaye spunea: "Biserica este palatul săracilor. Biserica este cea care iniţiază poporul în sentimentul frumosului, binelui şi sacrului. Cei care au închis sau dărâmat Bisericile nu sunt numai ucigaşi de Dumnezeu, ci şi de oameni. Ei doreau să ucidă sufletul". Biserica este marea şcoală în care învaţă şi află despre Dumnezeu toţi cei ce doresc acest lucru. Casa lui Dumnezeu este astfel stâlpul şi temelia adevărului (1 Tim. 3, 15), singura instituţie a omenirii despre care se poate spune că nu are nici un fel de duşmani; nici ereticii, nici infidelii, nici răii creştini din sânul ei, nici puterile iadului nu pot şi nu o vor birui.
Cine are credinţă, să asculte!
La Schit Retezat, Creatorul păşeşte în voie, ca în grădina Edenului. Oricine popseşte în acest lăcaş aude paşii lui Dumnezeu. E atâta tăcere în jur, încât se aude cum păşeşte şi chiar poate fi desluşită bătătura din tălpi. A dobândit-o de la atâta alergătură, după o întreagă omenire. Dar nu e supărat. Poate doar temător să părăsească Retezatul. În vale oamenii mişună fără rost şi mulţi dintre ei urcă înspre genele roase ale crestelor degeaba. Vin aşa, doar cât să-şi lustruiască geamurile conacelor, geamuri prin care încearcă să-l zărească pe Creator, atunci când îşi mai aduc aminte de existenţa Sa.
La Schit Retezat, Creatorul păşeşte în voie, ca în grădina Edenului. Oricine popseşte în acest lăcaş aude paşii lui Dumnezeu. E atâta tăcere în jur, încât se aude cum păşeşte şi chiar poate fi desluşită bătătura din tălpi. A dobândit-o de la atâta alergătură, după o întreagă omenire. Dar nu e supărat. Poate doar temător să părăsească Retezatul. În vale oamenii mişună fără rost şi mulţi dintre ei urcă înspre genele roase ale crestelor degeaba. Vin aşa, doar cât să-şi lustruiască geamurile conacelor, geamuri prin care încearcă să-l zărească pe Creator, atunci când îşi mai aduc aminte de existenţa Sa.
