N-am bani de dat, am iubire de luat... Cam așa aș putea parafraza un, deja, celebru cantec al generațiilor tinere din infinita eră a austerității.
De obicei, în zilele acute ale toamnei, fie mă cufund în butoiul cu melancolie, fie mă apucă clipele bilanțurilor de toate felurile. Ei, pentru cei pentru care nu sunt iubibilă și nici agreabilă, stați liniștiți, nu-mi pun capăt nebuniei, mai aveți a mă îndura mult și bine! Dar, uite așa, brusc și instantaneu, momentele astea, ale celui de-al treilea anotimp, mă îndeamnă la analiză. Și nu știu cum se face, dar, deși nu am arginți pentru a cumpăra clipe de falsă fericire, am prieteni care-mi aduc clipe de reală fericire, gratis. Hmmm, și chiar dacă nu am parteneri de politichie, am ”frați” sinceri de inspirație și de creație! Barem cu aștia nu mi-e teamă de trădare. E drept, îmi trădează așteptările câteodată, dar altfel decât ați crede. Eu le cer o oră de nebunie creativă, ei îmi oferă două ore de scenarii prin care mă înrobesc în noi și noi proiecte incorigibile.
Și mai constat că: nu am funcții și stări colosale pe facebook, dar am situații irefutabile de reușită în viața de zi cu zi. Mda, nu e nevoie să tânjesc după fericirea alteia și nici să o faultez pe la colțuri ca să-i fur aducătorul de fericire. Mi-am dobândit iubirea prin nebunia mea de-a fi. Cu sinceritate, fără spoială și fără a minți cum că sunt Albă ca Zăpada...
E toamnă iar! Gura târgului clevetește și se întreabă, eu fac bilanțul răspunsurilor și mă amuz. Nu am bani de dat, nu am strategii de blat, am iubire de luat... Îmi beau cafeaua și tac. Atâția trădători și atâția trădați, în jur. Miroase a toamnă de mătrăgună... C’est la vie!...
