Dintotdeauna am admirat doamnele cu clasa si parfum intelectual, desprins dintre paginile romanelor vechi. Printre panze de paianjeni, din podul casei, mai rasfoiesc si acum cartile copilariei cu imagini ingalbenite, din care imi surade cate o adevarata doamna. Si am asa o usoara remuscare ca nu m-am nascut ca si ele. Galanta, cu gene lungi care intimideaza orice vant de primavara... Dar asta este, nu toate tinerele se nasc adevarate doamne!... Din pacate, insa, tot mai multe nane maritate si dezmaritate se cred doamne de odinioara. Si isi inchipuie ca daca isi petrec genunchii unul peste celalalt, intruchipeaza feminitatea absoluta. Ma rog, treaba lor... pot sa va spun, insa ca sunt dezgustatoare. Parerea mea! Am cunoscut o sumedenie si nu le invidiez deloc. Chiar ma bucur ca in mine rage haotic nebunia trasaturii baietesti. Si chiar sunt incantata cand imi etalez blugii sfartecati si mersul nicidecum sexy si feminin... Totusi, sa revenim! Spuneam ca am cunoscut si cunosc unele creaturi de sex feminin care se inchipuie doamne. Dar una dintre acestea, este ... Nu stiu cum sa spun mai exact... Este... Doamna Putorini. Asa m-am decis sa o botez, desi, de fapt ea are alt nume. Am aflat-o pe holurile unei institutii, plangandu-se ca angajatorii nu au incredere in "filing-ul ei de lady" si nu vor sa-i dea atributii care o reprezina atat de bine. Mi s-a facut mila si am incercat sa pun o vorba buna pentru domnia sa, mai ales ca incerca sa ma convinga de faptul ca prin toti porii emana feromoni de lady, iar boss-ul va fi incantat dupa ce o va cunoaste cu adevarat. Dar, ciudat, desi mi-am dorit dintotdeauna sa fiu ca doamnele din povestile copilariei, nu mi-am dorit nicio clipa sa fiu ca Doamna Putorini. De ce oare?!
A ajuns unde tanjea. La inceput Doamna Putorini a incercat sa fie cat de doamna poate. Cu bun simt, devotata si plina de (a)vanturi creative. Pe zi ce trecea, insa, "angelica" faptura se prabusea cu burduful in burduful unui fotoliu si se infasura in fumuri si aburi de cafea dintr-o cana nespalata. Apoi, incetul cu incetul, Doamna Putorini a devenit o putoare ordinara. Ore intregi pe langa linsul lingurii din cana de cafea se rezuma la a linge dosurile boss-ului. Si atat. Nu munca, nu preocupari artistice pe care odinioara le mentiona. Si intr-o buna zi a devenit imaginea absoluta a unui loc ce incepuse sa venereze prostia si lenea fara cusur. In orele inabusitoare de vara, Doamna Putorini nici nu se mai deplasa sa faca un dus. Imprastiata in jiltul de pe hol isi pulveriza spray peste porii care emanau orice, numai inteligenta si rafinament nu.
Si uite asa, Doamna Putorini a ajuns personaj intr-o poveste care se deapana pe o anumita frecventa locala. Nu va spun care. Daca nu o gasiti, insa, in zilele urmatoare, am sa va spun si continuarea acestei povesti care, repet, nu seamana ca povestile copilariei... Pentru ca Doamna Putorini nu seamana nici cu Mary Poppins, nici cu Lady D, ci doar cu intruchiparea absoluta a ceea ce niciodata o femeie adevarata nu vrea sa fie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu