Ce sunt zilele? Clipe razvratite… Ei, pret de peste trei sute de astfel de clipe din an, ma zbat sa tin pasul cu furnicarul ce umbreste Pamantul. Si astfel, nu de putine ori, mi-e foame de iubire, dar sunt satula de ura. Si mi-e sete de fericire, dar ma adap cu tristete,… ca un animal haituit caruia nu-i place vanatoarea, insa cata mereu in bataia gloantelor.
Cand viscolul scornit dintre blocurile cenusii isi schimba mirosul de pustiu in aroma de vin fiert si ceai din muguri de brad, franturile de clipe incep sa se schimbe. Cu putin noroc, cei mai batrani dintre heruvimi isi despletesc ramuri de par alb in coltul stelei si vad mai bine tacerea mea si a celor asemeni mie. Apoi, tot ei, pajii intelepti ai cerului, incep sa deretice prin casa Mantuitorului. Printr-un ochean ratacit din vremea lui Noe, in cuferele sfinte, cerceteaza privelistea furnicarului intrat intr-o goana domoala. Nu mai e mult!
Si pentru ca tot ceea ce savarsesc ingerii, savarsesc fara magie, dar cu infinita iubire, lucrurile bune devin cat se poate de firesti, ca niciodata, parca, in cele peste trei sute si ceva de clipe razvratite din timpul anului.
Cu madularele zdrobite de goana zadarnica de pana acum, intr-o ultima zbatere, ma asez langa fereastra… Asemeni unui copil in asteptarea unui cadou, cu o maneca mototolita sterg aburul care invaluie geamul. Si ma uit cu ochii inchisi. Vad aceiasi heruvimi cum imprumuta un blender de la cofetaria din capatul strazii. Urca putin inspre slava, deschid un dulap de gheata si iau din el toate ingredientele necesare pentru o iarna de poveste. Fulgi mari ca in urma cu zeci de veacuri, fulgi mici, cu un design nonconformist, ca acum… Toti, insa, sunt plini de liniste calda. E drept, cate un inger, mai artist din fire, plamadeste fulgi de satin dupa chipul si asemanarea noastra…
Deschid ochii intr-o atingere de ganduri si-mi dau seama ca nu-i in zadar a-ti rataci in suflet macar un dram de credinta. Si strig, alergand desculta in zapada ce-mi ineaca gleznele: CRED! Amintiri cu Mos Craciun imi zvacnesc la tample. Si mai cred ca peste cateva clipe razvratite, mesagerul lui Dumnezeu va zambi, din nou, si la mine in prag!...
Sarbatori fericite, tuturor!
Cand viscolul scornit dintre blocurile cenusii isi schimba mirosul de pustiu in aroma de vin fiert si ceai din muguri de brad, franturile de clipe incep sa se schimbe. Cu putin noroc, cei mai batrani dintre heruvimi isi despletesc ramuri de par alb in coltul stelei si vad mai bine tacerea mea si a celor asemeni mie. Apoi, tot ei, pajii intelepti ai cerului, incep sa deretice prin casa Mantuitorului. Printr-un ochean ratacit din vremea lui Noe, in cuferele sfinte, cerceteaza privelistea furnicarului intrat intr-o goana domoala. Nu mai e mult!
Si pentru ca tot ceea ce savarsesc ingerii, savarsesc fara magie, dar cu infinita iubire, lucrurile bune devin cat se poate de firesti, ca niciodata, parca, in cele peste trei sute si ceva de clipe razvratite din timpul anului.
Cu madularele zdrobite de goana zadarnica de pana acum, intr-o ultima zbatere, ma asez langa fereastra… Asemeni unui copil in asteptarea unui cadou, cu o maneca mototolita sterg aburul care invaluie geamul. Si ma uit cu ochii inchisi. Vad aceiasi heruvimi cum imprumuta un blender de la cofetaria din capatul strazii. Urca putin inspre slava, deschid un dulap de gheata si iau din el toate ingredientele necesare pentru o iarna de poveste. Fulgi mari ca in urma cu zeci de veacuri, fulgi mici, cu un design nonconformist, ca acum… Toti, insa, sunt plini de liniste calda. E drept, cate un inger, mai artist din fire, plamadeste fulgi de satin dupa chipul si asemanarea noastra…
Deschid ochii intr-o atingere de ganduri si-mi dau seama ca nu-i in zadar a-ti rataci in suflet macar un dram de credinta. Si strig, alergand desculta in zapada ce-mi ineaca gleznele: CRED! Amintiri cu Mos Craciun imi zvacnesc la tample. Si mai cred ca peste cateva clipe razvratite, mesagerul lui Dumnezeu va zambi, din nou, si la mine in prag!...
Sarbatori fericite, tuturor!
