„Eu am instalat Windows 7 si…”

… de la primul click am avut impresia ca mi-am adus din lumea virtuala un tip super cool. Si asta deoarece nu numai ca arata bine, dar se si misca natural. Mai mult decat atat, simt nevoia sa marturisesc faptul ca eu din fire sunt cam fara tragere de inima cand vine vorba despre PC. Cu Windows 7, insa, odata instalat, oaaau, mi-a venit un chef nebun de a trudi pe tarlaua online-ului si nu numai. Altfel spus, datorita interfatei sale extrem de prietenoase, Windows 7 creaza pofta de munca. Si asta nu e tot! Windows 7 te determina sa iesi din haos. Pentru ca, datorita acestui “tip” cool, in PC, totul e curat si extrem de bine organizat. In linii mari, cam asta e cu Windows 7. Ah, ba nu! Era sa uit! In incheiere trebuie sa ma destainui complet. Pentru ca de cum l-am instalat in dormitorul meu, nu a dat niciun motiv de instabilitate, ar cam trebui sa-i raman fidela? Cel putin pana apare ceva mai bun! Nu-i asa?

PS: …desi ma indoiesc ca va aparea ceva mai bun in scurt timp. Am cumparat recent un PC ultra super performant IntelQuadCore, 4 GB RAM, HDD-uri in RAID, 2 monitoare si se impaca bine doar cu Windows 7, dand rezultate extraordinare in tot ce inseamna
editare video, multimedia s.a.m

Cand Dumnezeu te iubeste...

Cand Dumnezeu te iubeste, iti dezleaga privirea din lanturile naivitatii. In prima zi iti da ochelari de soare sa te obisnuiesti cu lumina, iar apoi iti pune picaturi de desteptaciune intre pleoape. Asa se face ca in urmatoarele saptamani te trezesti ca dupa o betie crunta. Mahmur de revelatii. Mai ca nu-ti vine sa mai recunosti lumea. Cei care te-au imbatat cu amicitii si cu strategii binevoitoare isi leapada vesmintele sufletesti, una cate una. Si dintr-o data ii vezi goi pe dinauntru. Ii bati pe umar si auzi zgomotul dintr-o scorbura. Tresari...

Si totusi, Dumnezeu te iubeste! Buna dimineata!

Cand Dumnezeu te iubeste, iti strica planurile. Le arde cu oportunitati nebanuite si le face scrum... de tamaie. In prima zi, esti tentat sa fugi ca necuratul, dar apoi divinitatea iti da sa prizezi putina mireasma de desteptaciune. Asa se face ca in urmatoarele saptamani plutesti intre intrebari. Buimacit de revelatii. Aproape sa nu te mai recunosti. Te privesti in oglinda si vezi un alt om. Iti asculti inima, dar de aceasta data ii da intaietate ratiunii. Tresari...

Si totusi, Dumnezeu te iubeste! Buna dimineata!

O poveste de pe strada mea

Ar fi putut sa-mi fie vecina pe Aleea Romanilor din Deva. Are suficiente rubedenii care, cu mare drag, si-ar fi dorit-o alaturi si, dupa cum le stiu, cu siguranta, i-ar fi oferit un trai linistit, asa ca pentru o venerabila pensionara. La cei 90 de ani ai sai, insa, Sinziana Lucaci pare mai hotarata ca oricand sa-si duca veacul in satul copilariei mele – Braseu – la peste 70 de kilometri de orasul capitala a Hunedoarei. Pentru multi, acest lucru poate parea o nebunie, dar Sinziana Lucaci se dovedeste a fi mai cerebrala ca niciodata. Si cum sa nu fie asa cand traieste in creierii muntilor?!
Nu fuge de lume. Poate doar ii e lehamite de ea. Sau, cel putin, de unii dintre “marii domni” de la oras. Nu se teme nici de amintirile vremurilor de altadat’. Poate doar se mai chinuie, din cand in cand, in zilele care sunt la fel, sa le poarte povara pe coasta dealurilor. Apoi mai batatoreste cararile livezilor din poiana unde cerceteaza cei mai rodnici pomi. Cu mare grija, asa cum a facut de cand se stie. Nu e timp de zabava, belsugul prunilor trebuie pazit cu strasnicie. Iubitorii de licori bahice ar da oricat pe o kila de vinars de pruna, facut asa ca la Braseu, cum numai Sanziana Lucaci stie…







Aceasta poveste de pe strada mea participa la Concursul LG Electronics Romania, avand ca premiu un televizor LCD LG LH5000.
Îl invit si pe Dani Crisan sa participe la acest concurs.

Poem (ne)resuscitat

Am intalnit candva oameni,

Lumea e frumoasa!-mi-am spus

Si am inceput sa-mi incredintez visele papadiilor.

Peste noapte a venit furtuna si mi-a spulberat reveeria,

Dimineata m-am trezit buimaca.

Nu bausem nimic, si totusi...

Lumea se-nvartea de-a-ndoaselea,

In jur, doar papusi conflabile,

rumegandu-si singure bretelele

Si doar mascarici mincinosi

cu urechile astupate de celulare.

Sunt pe o alta orbita!-mi-am spus

-Nu, esti orbita de lehamite!

mi-a soptit un cocalar.

Ma rog, oi fi eu nascuta inaintea erei mele,

M-oi fi schimbat peste noapte, dar...

din cate imi aduc aminte...

Am intalnit candva oameni!

Unde s-au ascuns?!

Probabil in buzunarul hainei mele de la second,

in care am sufocat o hartie cu un poem...

Intrebare pentru Dumnezeu

Doamne, de ce m-ai facut maracine?
ma intreb,
De ce m-ai asezat la marginea prapastiei?
Imi raspund singura,
in fiecare seara, dupa ce imi rastignesc palmele pe semnul crucii...
Ca sa cuprind cu ghimpii visurile pierdute ale omenirii.

Doamne, de ce m-ai facut cu strigatul in ochi,
ma intreb,
De ce m-ai invatat sa caut adevarul?
Imi raspund singura,
in fiecare dimineata cand privesc rasaritul...
Ca sa vad care necunoscut imi poate fi frate.

Doamne, de ce mi-e dat sa ating muntii de aur
Cand pasii mei se pierd in lut?
Imi raspund singura,
in fiecare primavara, dupa ce da coltul ierbii...
Din tarana se infrupta viata.

Doamne ce planuri mai ai cu mine?
ma intreb
De ce imi mai bati la usa incaperii cu mucegai?
Singura imi raspund,
Ca sa deschid sufletul spre ceea ce sunt:
Dintotdeauna copilul care si-a pironit increderea
pe bratele crucii Tale!

Ce a fost si ce va fi

Am inchis usa. Am ferecat-o cu un lacat al visarilor si am asezat tamplele pe linia norocului din mana ta. Am atipit mai multe zile intr-un somn bezmetic invaluit intre doua sintagme: "ce a fost" si "ce va fi". Intre timp, zarul usii a fost zdrobit de un amalgam al sentimentelor provenite din mintea unora si altora. Ca in copilarie, insa, cand ma furisam printre cuferele cu carti vechi din podul casei, am stat si acum in taina... M-am ascuns printre cugetarile invatate din acele carti. Si m-am bucurat in sinea mea de ceea ce a fost si am lasat la pragul usii. Am fost fericita pana si de faptul ca am crezut ca poti face castele de nisip trainice impreuna cu niste oameni construiti din gunoaie. Si nu am regretat nici macar clipele in care am ajutat niste fiinte care se pretind a fi filosofi, in timp ce ele inca aspira la statutul primatelor. Pana la urma, de ce as fi suparata pe ceea ce a fost?! Gunoaiele te ajuta sa faci diferenta intre putori si parfumuri. Minutele scurse te invata sa pretuiesti viitorul...

Si iata-ma cum scot usa din balamale si trec pragul casei cu nazuinte. Arunc mizeriile la cel mai apropiat containar cu iluzii care acum duhnesc si pasesc increzatoare spre ce va fi. Sunt optimista. Am si de ce. Langa mine stau iubirea care ma inghionteste cu saruturi indraznete si prieteni suficient de adevarati (care au invatat si ei sa faca diferenta intre putoare si parfum).

Ah, usa! Va intrebati de ce am renuntat la ea. Pai la usa casei cu sperante au batut multi, dar si mai multi au dat cu capetele patrate in incercarea de a se amagi ca vom deveni pupincuristi... Niciodata!

Noi si recesiunea

E greu. Deznadejde si temeri, in jur. Saracie si planset in dreapta, nedreptati si iluzii pierdute in stanga. Un haos deplin e lumea de azi si mai ales lumea clipelor prezente. Declin, prabusire... Visuri care se destrama... Hapsanii se sfarteca intre ei precum rechinii si tot urla de foame, creaturile fara scrupule isi zdrentuiesc ranile si blestema clipele care le izbesc. Doar noi, tu si eu, nebuni visatori, pasim pe valuri de fum si nu ne prabusim, alergam pe un fir de credinta si nu atingem capatul prapastiei. Pentru noi inca nu s-a inventat recesiune care sa ne doboare. Si nici nu se va inventa vreodata... Orice s-ar intampla bratele ne sunt legate pe vecie. Nodul bratelor noastre lasa fara glas orice razvratire a destinului.
Noi doi nu avem nici bani la banca si nici cristale de nu stiu care si de nu stiu cum. Avem doar iubire si incredere. Doua lucruri care nu se devalorizeaza niciodata.